Adrian este unul dintre cei 40 de copii din Comuna Glodeanu. El așteaptă la fiecare câteva zile cisterna care îi aduce apă de baut. Și asta pentru că satul său nu are apă potabilă pe care noi o obținem cu o simplă deschidere a robinetului. Costurile necesare pentru forarea unui puț de adâncime nu pot fi suportate de oamenii comunei, deja greu încercați de sărăcie, suma necesară ridicându-se la peste 10.000 de euro. Unindu-ne însă forțele și oferind fiecare dintre noi câte puțin, îl putem ajuta pe Adrian să aibă zilnic apă proaspătă. De curand o veste a cutremurat o familie din acest sat. O fetita de 7 ani s-a imbolnavit pentru a doua oara din cauza consumului de apa "potabila" dintr-un put aflat la marginea localitatii. Oamenii sustin ca este potabila, dar din nefericire nu este potabila nici aceea, in urma unor verificari minutioase. Panza freatica de la suprafata este infectata, ceea ce face sa nu fie potabila aceasta apa. Oamenii din sat nu stiu care este motivul sigur, dar banuiesc: erbicidele si substantele folosite in agricultura, au distrus aceasta panza freatica de suprafata. De aceea trebuie forat un put de mare adancime, iar costurile se ridica la sume enorme. Dar impreuna putem reusi.Mesajul Nicoletei Ţintea, reporter Antena 1 şi iniţiatorul campaniilor de sprijinire a copiilor sărmani din comună, este extrem de grăitor:"Realizarea acestui puţ va fi mană cerească pentru familiile din comună, pentru că vor avea toţi acces la puţul respectiv (o să existe şi un robinet, cu acces din stradă), iar oamenii nu vor mai fi nevoiţi să care apă de la mare distanţă, de la fântânile din care izvorăşte o apă care este „cât de cât” bună."
Donatiile se pot face in contul: RO35CECEBZ0130RON0786067 deschis la CEC Buzau, cod SWIFT: CECEROBU, Titular Cont: Parohia Glodeanu Carlig cu mentiunea “sponsorizare fantana”.
Datele de contact sunt în afişul de mai sus. Apelăm la sprijinul cititorilor noştri, care, printre altele, în această primăvară, s-au arătat foarte receptivi şi au sărit să-i ajute cum au putut pe sărmanii din Cârligu Mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu